contact@lawsome.ro

Select Language: EN | RO

Decizia CCR nr. 458/2020 suspendă toate măsurile de carantinare si izolare la domiciliu

urtea Constuțională a delcerat, prin Decizicia nr. 458 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 581 din 02.07.2020, neconstituționale depozițiile art. 25 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și cele ale art. 8 alin. (1) din OUG nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală și unele măsuri aferente carantinei.

Conform art. 25 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,

[m]ăsurile privind prevenirea și gestionarea situaților de urgență generate de epidemii precum și bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății

Iar conform art. 8 alin. (1) din OUG nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală și unele măsuri aferente carantinei,

[î]n cazul epidemiilor/pandemiilor (…) dacă există un risc iminent pentru sănătatea publică (…) ministru sănătății instituie carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate, ca măsură de prevenire și limitare a bolilor

În esență, CCR a reținut că, deși atât internarea obligatorie în vederea prevenirii răspândirii unor boli transmisibile, cât și măsura carantinei sunt restrângeri aduse exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale ce pot fi justificate în condițiile în care rațiuni ce țin de necesitatea asigurării siguranței și sănătății publice le impun, reglementările în materie trebuie să îndeplinească, în mod strict, toate condițiile constituționale.

De ce este neconstituțional art. 25 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 95/2006?

Cât privește dispozițiile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 95/2006 referitoare la internarea împotriva voinței persoanei pentru a preveni răspândirea unei boli transmisibile, CCR constată că acestea nu sunt însoțite de aceleași garanții ca în cazul măsurii internării nevoluntare și a internării medicale provizorii reglementate în mod detaliat atât în materia penală, cât și în Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002. Prin această omisiune legislativă, CCR apreciază că sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 23 alin. (1), art. 53 și art. 20, prin raportare la prevederile art. 5 paragraful 1 lit. e) și paragrafele 4 și 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 9 paragraful 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

În acest context, CCR a subliniat că în Hotărârea din 20 martie 2018, pronunțată de către Curtea de la Strasnbourg în Cauza Mehmet Hasan Altan împotriva Turciei, paragrafele 137-139, că restricțiile aduse libertății persoanei trebuie să aibă un temei legal și aceasta include conformarea față de garanțiile și cerințele constituționale.

Simpla menționare a unei măsuri privative de libertate, așa cum este internarea obligatorie pentru prevenirea răspândirii unor boli transmisibile, nu poate fi considerată însă ca fiind suficientă pentru a întruni condiția legalității ci trebuie stabilite motivele și condițiile în care o astfel de măsură se poate dispune, procedura aplicabilă, dreptul persoanei de a ataca în justiție actul în temeiul căruia s-a dispus internarea sa obligatorie și asigurarea garanțiilor pentru un acces la justiție efectiv.

De ce este neconstituțional art. 8 alin. (1) din OUG nr. 11/2020?

Cu privire la art. 8 alin. (1) din OUG nr. 11/2020, CCR a reținut că legiuitorul a lăsat în sarcina ministrului sănătății stabilirea tipurilor de carantină, a condițiilor de instituire și de încetare a măsurii, ignorând necesitatea reglementării unor garanții pentru respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cărora li s-a aplicat această măsură, motiv pentru care reglementarea este lipsită de claritate și previzibilitate.

În acest context, CCR a reținut că sunt relevante cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 23 februarie 2017, pronunțată în Cauza De Tommaso împotriva Italiei, paragraful 80, în care a reținut că pentru a aprecia dacă cineva a fost privat de libertate, în sensul prevăzut de art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, punctul de pornire trebuie să fie situația sa specifică și trebuie să fie avută în vedere o întreagă serie de factori precum tipul, durata, efectele și maniera de implementare a măsurii respective. Diferența între privare și restrângere este una de grad sau intensitate, și nu una de natură ori substanță.

Care sunt efectele Deciziei CCR nr. 458/2020?

Conform art. 147 din Constituția României,

Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Prin urmare, măsura izolării la domiciliu /carantinării instituționalizate se suspendă pentru toate persoanele (inclusiv pentru care s-a aplicat măsura anterior datei de 02.07.2020 (data publicării deciziei nr. 458/2020 în Monitorul Oficial).

Leave a Reply